Când copiii mei au început să învețe intensiv limba engleză, am avut o provocare importantă: în timp ce progresau la engleză, exista riscul ca româna lor să rămână în urmă. Mi-am dat seama cât de important e să-i ajut să comunice în continuare în limba română: să se exprime corect, să înțeleagă sensul cuvintelor, să folosească corect cratima și să facă acordul gramatical.
De aceea am început să le dau exerciții în limba română. Am lucrat treptat și constant: puțin, dar regulat, în loc să-i încarc cu multe exerciții deodată.
Lucrând și cu alți copii, am observat că problema era răspândită. Unii copii aveau chiar emoții și se stresau când trebuiau să facă sarcini în limba română: să despartă cuvintele în silabe, să rezolve exerciții de vocabular sau, pur și simplu, să scrie. Am înțeles că nevoia de a-și îmbunătăți exprimarea în limba română nu îi privește doar pe cei care învață într-un mediu bilingv, ci pe copii din medii foarte diferite, și chiar pe adulți.
Așa că am adunat toate materialele și exercițiile create de-a lungul timpului. Rezultatul este un set de resurse pentru limba română, organizat sub formă de quiz-uri și teste, împărțite pe săptămâni, care îmbunătățesc vocabularul și cunoștințele de gramatică.
Proiectul e o soluție practică și bine structurată pentru părinții și educatorii care vor, ca și mine, să păstreze și să îmbunătățească limba română a copiilor, inclusiv în educația bilingvă sau în homeschooling.